Informări pentru învățământul preuniversitar
[Consultare publică] Consultare publică și dezbatere națională privind planurile-cadru pentru învățământul liceal
Mesajul Ministrului Educației și Cercetării, Prof. univ. dr. psih. Daniel David
Dragi elevi, profesori, părinți și alți actori interesați și implicați în educație,
Așa cum am promis la preluarea mandatului de ministru, astăzi, 31 ianuarie 2025, pun în consultare publică și dezbatere națională planurile-cadru pentru învățământul liceal!
Consultarea publică presupune că așteptăm propuneri și observații constructive la adresa de e-mail consultare@rocnee.ro (până la data de 6 martie 2025).
Dezbaterea națională va presupune patru întâlniri cu prezență fizică, organizate în centre academice istorice, unde vă aștept pe toți cei interesați din aceste centre sau din regiune. În acest context, oferim tuturor cadrul pentru a dialoga asupra proiectelor planurilor-cadru și a căuta cea mai bună soluție pentru copiii noștri și pentru sistemul nostru de educație în general. Întâlnirile vor avea loc în București (11 februarie), Cluj-Napoca (14 februarie), Iași (25 februarie) și Timișoara (4 martie). Pentru a asigura dimensiunea națională, seria de dezbateri cu prezență fizică va fi urmată de o dezbatere online, în data de 6 martie 2025. Detaliile și condițiile de participare vor fi anunțate din timp.
[Consultare publică] Ghidul solicitantului pentru apelul de proiecte „Program național de...
Ministerul Educației, în calitate de coordonator de reforme și investiții finanțate prin Planul Național de Reformă și Reziliență (PNRR), lansează în consultare publică, în perioada 11 – 25 iulie, Ghidul solicitantului aferent apelului de proiecte „Program național de leadership și management educațional”, finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență, Componenta 15: Educație.
Ghidul solicitantului stabilește condițiile privind depunerea de proiecte în vederea îndeplinirii investiției 18 din PNRR, Programul de formare și îndrumare pentru managerii și inspectorii școlari.
Documentele supuse consultării sunt disponibile mai jos:
Anexe ghid (arhivă ZIP ce conține fișiere editabile).
Obiectivul apelului: dezvoltarea unor programe de formare și îndrumare pentru directori și inspectori, precum și pentru personalul conex, în vederea profesionalizării managementului educațional.
Programele de formare vor fi dezvoltate pe baza recomandărilor formulate de experții care au efectuat analiza guvernanței sistemului de educație (Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică și Banca Mondială), precum și în baza bunelor practici europene.
În procesul de formare vor fi incluși cel puțin 10.000 de directori și inspectori școlari, precum și alte categorii de personal conex, în vederea dezvoltării competențelor ce vizează leadershipul și managementul instituțional, financiar și de resurse umane, precum și pentru a aprofunda aspectele legate de administrație și de legislație în aceste domenii.
Scopul final îl reprezintă dezvoltarea capacității instituției/unității de învățământ pe care o conduc de a îmbunătăți performanțelor elevilor.
Alocarea financiară totală a apelului de proiecte este de 15 milioane de euro, fără TVA, valoare eligibilă din PNRR.
Observațiile și recomandările pot fi trimise pe adresa de e-mail consultare.pnrr@edu.gov.ro în perioada anterior menționată.
[Consultare publică] Listele cuprinzând propunerile comitetelor de selecție pentru componența nominală a CNATDCU (mandatul 2024 - 2028)
Potrivit Procedurii de selecție a membrilor Comisiei Naționale de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare (CNATDCU), aprobată prin ordinul ministrului nr. 4.616/05.06.2024, membrii desemnați în comitetele de selecție au avut obligația să analizeze candidaturile depuse pe platforma brainmap și să înainteze ministrului Educației o listă cuprinzând propunerile pentru componența comisiilor de specialitate CNATDCU.
În urma finalizării procedurii de evaluare a candidaturilor, desfășurată în perioada 10.06.2024 – 19.06.2024, comitetele de selecție au înaintat propunerile pentru constituirea comisiilor de specialitate ale CNATDCU.
Listele ce conțin propunerile comitetelor de selecție sunt disponibile mai jos și sunt supuse consultării publice.
Propuneri privind componența Consiliului General CNATDCU (mandat 2024 – 2028)
Propunerile comitetelor de selecție privind componența comisiilor CNATDCU (mandat 2024 – 2028)
Durata consultării publice: 30 de zile.
În acest interval orice persoană fizică sau juridică are posibilitatea să transmită eventuale observații și sesizări argumentate privind persoanele propuse pe adresa de e-mail dgis@edu.gov.ro.
Managementul cazurilor de violență
Faptele de violență verbală, fizică, psihologică – bullying, emoţională, sexuală, socială, culturală, cibernetică, cât şi orice alte activităţi sau comportamente care pot pune în pericol sănătatea sau integritatea beneficiarilor primari şi a personalului din învăţământ, sunt gestionate la nivelul unităților de învățământ preuniversitar conform Procedurii privind managementul cazurilor de violență asupra antepreșcolarilor/preșcolarilor/elevilor și a personalului unității de învățământ, precum și al altor situații corelate, în mediul școlar și a suspiciunii de violență asupra copiilor în afara mediului școlar (aprobată prin ordinul de ministru nr. 6.235/2023)
Procedura reglementează modalitățile de lucru, regulile aplicabile și responsabilitățile persoanelor implicate în managementul interinstituțional şi multidisciplinar al:
cazurilor de violență ușoară între antepreșcolari/preșcolari/elevi, săvârșită în mediul școlar || descarcă schema de management
cazurilor de violență gravă între preșcolari/elevi, săvârșită în mediul școlar || descarcă schema de management
cazurilor de violență asupra antepreșcolarilor/preșcolarilor/elevilor, săvârșită de membri ai personalului unității de învățământ, în mediul școlar || descarcă schema de management
cazurilor de violență asupra personalului unității de învățământ, săvârșită de elevi, în mediul școlar || descarcă schema de management
suspiciunilor de violență comisă asupra copilului în afara mediului școlar || descarcă schema de management
cazurilor de suspiciune de consum de substanțe psihoactive în rândul elevilor || descarcă schema de management
cazurilor de suspiciune de port sau folosire, fără drept, de obiecte periculoase sau suspiciunea săvârșirii, de către elevi, a unei infracțiuni în mediul școlar || descarcă schema de management
Cazurile de violență pot fi raportate:
de elevi, părinți sau cadre didactice;
verbal sau în scris;
oricărui membru al personalului școlii;
confidențial, prin mesaje la cutia cu sesizări/alte mijloace puse la dispoziție de școală.
Personalul școlii protejează elevii și părinții care raportează fapte de violență împotriva oricărei forme de discriminare sau răzbunare din partea celorlalți.
Știri și noutăți
Sãptãmâna verde
Școala altfel
Comunicate de presă Ministerul Educației
- 01.02.2025 Precizări ale Ministrului Educației și Cercetării, prof. univ. dr. psih. Daniel David, cu…
- 31.01.2025 Mesajul ministrului Educației și Cercetării, prof. univ. dr. psih. Daniel David, cu ocazia…
- 23.01.2025 Mesajul Ministrului Educației și Cercetării, prof. univ. dr. psih. Daniel David, înainte de…
- 31.12.2024 Mesajul ministrului Educației și Cercetării, Daniel David, cu prilejul noului an
- 21.12.2024 România a primit avizul formal al OCDE în domeniul politicilor educaționale
- 17.12.2024 Festivitate de premiere a olimpicilor internaționali din anul 2024, organizată de Ministerul…
Noutăți Ministerul Educației
- 02.02.2025 Consultare publică și dezbatere națională privind planurile-cadru pentru învățământul liceal:…
- 30.01.2025 Mesajul Ministrului Educației și Cercetării, Prof. univ. dr. psih. Daniel David, cu ocazia…
- 27.01.2025 Ministerul Educației și Cercetării marchează Ziua Internațională de Comemorare a Victimelor…
- 23.01.2025 Mesajul Ministrului Educației și Cercetării, prof. univ. dr. psih. Daniel David, cu ocazia…
- 16.01.2025 INFO: Olimpiade & concursuri școlare 2025
- 15.01.2025 Sinteză din discursul Ministrului Educației și Cercetării, prof. univ. dr. psih. Daniel David…
- 11.12.2024 Profilul și standardele profesionale ale cadrelor didactice
Întrebări frecvente și răspunsuri destinate beneficiarilor apelului PNRR „Dotarea cu mobilier, materiale didactice și echipamente digitale a unităților de învățământ preuniversitar și a unităților conexe”
Campanie realizată de Ministerul Afacerilor Interne prin Poliția Română, cu sprijinul Corpului Național al Polițiștilor.
Campania „Tăcerea e tot violență. Vocea ta e soluția”
Poliția Română a inițiat Campania „Tăcerea e tot violență. Vocea ta e soluția” pentru creșterea gradului de conștientizare de către părinți, cadre didactice, elevi, precum și la nivel de societate, cu privire la necesitatea asigurării unui climat de siguranță în mediul școlar, prin prevenirea victimizării minorilor, prevenirea și combaterea delicvenței juvenile și/sau infracționalității în mediul școlar și a traficului de droguri.
Această campanie se desfășoară în cadrul proiectului E.T.I.C – Educație Timpurie Incluzivă și de Calitate, Cod SMIS 2014+: 128215, cofinanțat din Fondul Social European prin programul Operațional Capital Uman 2014-2020.
Campania „Educație Timpurie Incluzivă și de Calitate”
Educația timpurie este esențială pentru a construi baze solide pentru viitor! Cu educația timpurie începe totul, iar educatorii sunt primele cadre didactice pe care le întâlnesc copiii.
Educația timpurie nu se referă doar la învățarea literelor și a cifrelor, ci și la dezvoltarea abilităților sociale, emoționale și creative. Trebuie să acordăm copiilor noștri timp și atenție, să îi încurajăm să exploreze ce îi înconjoară și să îi sprijinim în călătoria lor spre cunoaștere.
Concurs Directori
Sesiunea iunie-octombrie 2022
ISJ Vrancea anunță concursul pentru ocuparea funcţiilor de director şi director adjunct din unităţile de învăţământ preuniversitar de stat.
ELEVI REFUGIAȚI DIN UCRAINA СТУДЕНТІ-БІЖЕНЦІ З УКРАЇНИ

Procedura de înscriere ca audienți la cursurile unităților de învățământ a minorilor care provin din Ucraina
Порядок зарахування слухачами на курси навчальних закладів для неповнолітніх з України
Concursuri și Olimpiade

Resurse Educaționale Deschise

Creativitate, gândire și raționament matematic, clasele V-VIII
Educația timpurie în Reggio Emilia, Italia
Proiect didactic „Daruri pentru mama mea”
Diseminare proiect „Educație fără frontiere”
Proiect tematic „Magia primăverii”
Proiect didactic „De vorbă cu zâna Toamnă”
Modele matematice pentru aproximarea numărului PI – Considerații teoretice