Mai puține clase a IX-a în Vrancea, începând cu anul școlar viitor

Anul scolar 2026-2027 vine cu o schimbare în ceea ce priveste organizarea claselor. Mai precis, din cauza scăderii numărului de absolvenți de clasa a VIII-a, va fi nevoie de reducerea claselor a IX-a și creșterea efectivului de elevi din anumite clase.

Potrivit prof. dr. Livia Silvia Marcu, inspector scolar general în cadrul Inspectoratului Școlar Județean (IȘJ) Vrancea, „având în vedere prevederile Legii nr. 141 din 25 iulie 2025 privind unele măsuri fiscal-bugetare aplicabile și în sistemul de învățământ preuniversitar de stat, coroborat cu dispozițiile Legii nr. 198/2023 cu modificările și completările ulterioare, ( … ) la nivelul județului Vrancea, pentru anul școlar 2026 – 2027, numarul de absolvenți de clasa a VIII-a a scazut fața de anul școlar anterior. Efectivele de elevi dintr-o clasă, pentru anul școlar 2026 – 2027, au crescut de la 24 la 28, cu excepție la filiera
vocațională”
.

Pentru anul școlar 2025-2026, reprezentanții IȘJ Vrancea spun că se „preconizează un număr de 2.748 de absolvenți de clasa a VIII-a“. Așa se face că, în județul Vrancea, „unitățile de învățământ și-au propus pentru clasa a IX-a un număr de 100 formațiuni de studiu la nivel liceal, din care 13 filieră vocațională, 36 filieră teoretică și 51 filieră tehnologică. Față de anul școlar 2025-2026, la nivelul județului Vrancea există o scădere cu 6 clase de nivel liceal. Criteriile în baza cărora s-au diminuat clasele au fost dezbatute pe larg de fiecare unitate de învățământ cu profil teoretic, vocațional sau tehnologic“, mai adauga inspectorul școlar general al IȘJ Vrancea.

Planul de școlarizare aferent anului 2026-2027 „va fi transmis către Ministerului Educației și Cercetării pe data 30 ianuarie 2026”, mai spune IȘJ Vrancea.

Joi, 22 ianuarie 2026, la Inspectoratul Școlar Județean Vrancea s-a desfășurat „ședința Comitetului Local de Dezvoltare a Parteneriatului Social pentru învățământul profesional și tehnic la nivelul județului Vrancea, la care au participat: reprezentantul Prefecturii județului Vrancea, al Consiliului Județean Vrancea, al Inspectoratului Teritorial de Muncă Vrancea, al Patronatului IMM Vrancea, reprezentanții sindicatelor din învățământ și ai agenților economici din județul Vrancea, precum și doamna Turcu Luminița, reprezentantul CNDIPT pentru zona Sud – Est, unde a fost prezentat și discutat
proiectul planului de școlarizare pentru învățământul liceal tehnologic pentru anul școlar 2026 – 2027
”, a mai adăugat prof. dr. Livia Silvia Marcu.

(Articol apărut in Monitorul de Vrancea)